Imaginați-vă că petreceți o după-amiază cu copilul sau nepotul dumneavoastră. În timpul jocului zilnic normal, vă ridicați copilul de mai multe ori și îl învârtiți în aer. Amândoi vă distrați, iar copilul este deosebit de fericit că se află în aer. Dintr-o dată, simțiți o durere ascuțită, acută, în regiunea lombară, care aproape că vă face să vă prăbușiți și trebuie să vă așezați pe cel mai apropiat scaun.
După câteva minute, nu numai că aveți o durere în regiunea lombară, dar se manifestă și o durere asemănătoare cu niște lovituri de cuțit care iradiază în josul unuia dintre membrele inferioare și amorțeala în picioare va persista pentru tot restul zilei. Nu puteți face nimic altceva decât să vă întindeți și orice mișcare vă provoacă o durere ascuțită. Vă petreceți noaptea treaz, de fiecare dată când vă întoarceți simțiți o altă durere ascuțită. A doua zi, consultați un medic în legătură cu problema dumneavoastră. Oricine a experimentat simptome similare va ști, iar cine nu, va bănui că acestea sunt cauzate de o hernie de disc
Hernia de disc este una dintre cele mai frecvente boli în rândul populației din România de astăzi, prin urmare este deosebit de important să fim conștienți cu privire la această afecțiune. Toată lumea ar trebui să fie capabilă să recunoască simptomele și să cunoască opțiunile de prevenire și tratament.
Dacă vizitați canalul meu YouTube, puteți găsi mai multe videoclipuri pe această temă.
Despre discul intervertebral în general
Discul intervertebral este situat între corpurile vertebrale ale coloanei vertebrale. Pe de o parte, asigură stabilitatea coloanei vertebrale împotriva supraîncărcării, iar pe de altă parte, este suficient de flexibilă pentru a permite coloanei vertebrale să se miște. Discul intervertebral este alcătuit din apă și substanțe care leagă apa. Acesta are două componente principale, un nucleu pulpos intern (nucleus pulposus), care este înconjurat de un inel de țesut fibros (anulus fibrosus). Conținutul de apă și retenția de apă din nucleul intern asigură rezistența la forțele care acționează asupra coloanei vertebrale. Își primește aportul de nutrienți prin difuzie de la vertebrele adiacente, fiind astfel limitat aportul de nutrienți absorbiți din sistemul sanguin.
Cum se dezvoltă hernia de disc?
Hernia de disc se dezvoltă, de obicei, în urma uzurii coloanei vertebrale, dar modificările degenerative ale discului pot fi detectate deja de la o vârstă fragedă. Efortul fizic excesiv sau chiar și statul monoton în șezut, ore în șir, pot accelera aceste leziuni cauzate de uzură. În timpul procesului de degenerare, modificările tisulare la nivelul discului sunt semnificative. Nucleul interior pierde din umiditate și nu mai poate asigura dilatarea și rezistența necesară. De asemenea, în partea inelară exterioară, tensiunile și traumatismele provoacă inițial formarea unor fisuri mici, care se măresc în timp.
În fisurile slăbite, stratul interior gelatinos poate să iasă în afară. Dacă această proeminență exercită presiune asupra formațiunilor nervoase, apar simptome asemănătoare herniei. Afecțiunea se numește proeminență de disc sau protruzie discală. În sine, proeminența nu provoacă întotdeauna simptome, dar proeminențele de dimensiuni mai mari sau poziționate greșit pot provoca durere și, în cazuri extreme, simptome mai severe. Chiar și în acest stadiu, este nevoie de o intervenție medicală activă și de măsuri preventive pentru a împiedica evoluția herniei.
Atunci când continuitatea materialului exterior este întreruptă într-un loc din cauza unei tensiuni fizice, nucleul interior poate să proemine în această zonă. În cazul în care proeminența provoacă presiunea nervului, se dezvoltă simptomele caracteristice herniei care vor fi descrise mai târziu. În termeni medicali, această afecțiune se numește hernie de disc sau, cu alte cuvinte, hernie spinală.
Cea de-a treia afecțiune nu se dezvoltă în cazul tuturor herniilor. În cazul în care, formațiunea proeminentă se rupe în urma unei tensiuni majore sau a unei mișcări greșite, are loc o ruptură de hernie (adesea numită hernie ruptă de către pacienți).
Incidența herniei de disc?
În țara noastră, hernia de disc este a doua cea mai frecventă grupă de afecțiuni, după hipertensiunea arterială. De-a lungul anilor, incidența sa a crescut la persoane din ce în ce mai tinere. În țara noastră, una din trei persoane suferă de afecțiuni ale coloanei vertebrale, fiind afectate în total 1,9-2,6 milioane de persoane. Este important de menționat că acest număr ridicat se referă la afecțiuni ale coloanei vertebrale, nu la hernii, dar herniile coloanei vertebrale se pot dezvolta în timp, în lipsa unei intervenții active.
Afecțiunea se poate produce în orice regiune a coloanei vertebrale, inclusiv la nivelul regiunii cervicale, al toracelui și al coloanei lombare. Hernia lombară este mai frecventă la bărbați, apărând cel mai frecvent la nivelul L4-L5, deoarece suprasolicitarea afectează mai ales această regiune a coloanei vertebrale. Herniile la nivelurile superioare (LI-LIII) sunt mai puțin frecvente.
Herniile cervicale sunt, de asemenea, mai frecvente în zilele noastre, iar incidența lor este în creștere odată cu răspândirea muncii sedentare. Discurile C5 și C6 sunt cele mai mobile părți ale coloanei vertebrale cervicale și, prin urmare, sunt cele mai frecvent afectate.
În regiunea toracică, boala este relativ mai puțin frecventă din cauza naturii fixe a toracelui, dar, dacă se dezvoltă, poate avea consecințe mai grave.
Ce factori pot predispune apariția herniei de disc?
Există o serie de factori care pot accelera uzura discului, ceea ce poate predispune la apariția herniei de disc.
Factorii genetici pot afecta atât structura internă a discului, cât și alte componente ale coloanei vertebrale (de exemplu, ligamentele coloanei vertebrale). Hernia la nivelul coloanei vertebrale se poate dezvolta pe baza perturbării structurii normale.
Excesul de greutate, în special obezitatea abdominală, poate pune presiune asupra coloanei lombare, accelerând uzura.
O solicitare fizică intensă poate duce la deteriorarea continuă, la proeminența sau chiar la ruperea spațiului discal.
Accidentele și traumatismele pot provoca, de asemenea, hernii de disc la nivelul coloanei vertebrale.
În cazul dependențelor dăunătoare, cum ar fi fumatul, nicotina are un efect negativ asupra compoziției discului intervertebral.
Care sunt simptomele herniei de disc?
Herniile de disc cauzează afecțiuni clinice prin punerea sub presiune a formațiunilor nervoase. În funcție de regiunea afectată, acestea pot cauza o varietate de simptome, iar din aceste simptome se poate deduce dacă rădăcinile nervoase sunt afectate.
Regiunea lombară
În cazul herniilor de disc instalate la nivelul regiunii lombare, simptomul principal este de obicei durerea lombară, dar aceasta nu se datorează presiunii exercitate asupra nervilor, ci poate fi legată de uzură. Pe lângă durerea lombară, poate exista și un alt tip de durere, durerea de tip radiantă, care se manifestă în mod evident de-a lungul cursului rădăcinilor nervoase aflate sub presiune, la nivelul membrelor inferioare. Pe baza direcției de derulare, medicul examinator poate deduce direcția fibrelor nervoase afectate. Durerea poate fi urmată de anomalii ale posturii. Medicul poate chiar să recunoască o hernie vertebrală după postura pacientului în timpul examinării. Postura forțată poate fi însoțită de contracții dureroase ale mușchilor adiacenți coloanei vertebrale, cu alte cuvinte, poate fi însoțită de spasm.
În cazul unei presiuni nervoase mai severe, poate apărea o slăbiciune musculară în grupurile musculare afectate de fibra nervoasă, care se poate manifesta prin reducerea capacității de mișcare a piciorului sau prin slăbiciune musculară a coapsei în viața de zi cu zi. Amorțeală și tulburări de senzație pot apărea, de asemenea, în zona alimentată de nerv, indicând la rândul său o afectare neurologică. Una dintre cele mai grave consecințe ale herniilor vertebrale lombare constă în tulburări de defecație și de micțiune, ceea ce poate necesita adesea un tratament chirurgical imediat.
Simptomele herniilor localizate în regiunea cervicală
La fel ca în regiunea lombară, hernia de disc poate fi însoțită de dureri localizate la nivelul regiunii cervicale, fiind asociate cu uzură. Presiunea exercitată asupra nervilor poate avea ca rezultat o durere care iradiază către membrele superioare. De asemenea, poate apărea slăbiciune musculară în zona deservită de nervii cervicali, manifestată prin slăbiciune la nivelul brațului superior și al antebrațului sau chiar prin pierderea forței de prindere. În cazuri extreme, herniile cervicale de dimensiuni mai mari pot provoca, de asemenea, tulburări de mers. Acest fapt se datorează unor motive anatomice și poate fi explicat prin comprimarea măduvei spinării cervicale. Presiunea persistentă poate duce la modificări biochimice la nivelul măduvei spinării, care pot fi evidențiate cu ajutorul RMN-ului (mielopatie). În astfel de cazuri grave, și recuperarea post-operatorie devine mai lentă.
Simptomele herniei de disc în regiunea toracică
Hernia de disc toracică este mai puțin frecventă, dar este localizată în principal pe linia mediană și, prin urmare, provoacă simptome prin comprimarea măduvei spinării. Poate apărea o durere bilaterală asemănătoare unei centuri la nivelul trunchiului și o slăbiciune musculară bilaterală a membrelor inferioare. În cazurile mai severe, pot apărea tulburări vegetative (tulburări de defecare sau de urinare). Și în aceste cazuri, reabilitarea post operatorie este mult mai lentă.
Cum se stabilește diagnosticul herniei de disc?
La stabilirea diagnosticului de hernie de disc contribuie și examinarea fizică. Simptomele herniei de disc se recunosc prin în faptul că subiecții își țin corpul, talia și ceafa într-o poziție forțată, caracteristică, pentru a reduce durerea radiantă care însoțește hernia. Observând postura pacientului, medicul poate deduce uneori existența unei hernii de disc. Palparea poate detecta punctele dureroase de la nivelul coloanei vertebrale. Prin intermediul unei examinări neurologice se poate deduce localizarea nervului afectat din traseul durerii iradiante și poate, de asemenea, dezvălui simptome de paralizie musculară.
Examinarea fizică este urmată, de obicei, de studii imagistice (radiografie, CT sau RMN). Radiografia oferă informații despre coloana vertebrală, nu furnizează informații directe cu privire la disc, dar poate indica existența herniei de disc. O scanare CT oferă o imagine mai detaliată decât o simplă radiografie și poate fi informativă în cazul herniilor de dimensiuni mai mari. În cazul în care semnele clinice și tomografia computerizată sunt compatibile, este posibil să nu fie necesară efectuarea unui RMN. În cazul unor leziuni minore sau al unor semne clinice care nu sunt clare, RMN-ul va oferi informații complete despre coloana vertebrală. O scanare prin rezonanță magnetică poate identifica localizarea întregului canal spinal, a rădăcinilor nervoase care ies, a discurilor și a herniilor.
Cum pot fi tratate herniile de disc fără intervenție chirurgicală?
În cazurile în care se manifestă doar durere, tratamentele nechirurgicale pot fi justificate inițial, iar la majoritatea pacienților acestea duc la îmbunătățirea stării de sănătate. În cazul în care durerea revine intermitent, tratamentele nechirurgicale sunt, de obicei, cele mai bune opțiuni. Îmbunătățirea stării pacientului este asociată cu faptul că hernia de disc se poate micșora, reducând astfel volumul lichidului din rădăcinile nervoase iritate. Nervul se eliberează de presiune și starea clinică a pacientului se îmbunătățește. Pe măsură ce durerea dispare, se ameliorează și spasmul muscular.
Majoritatea herniilor de disc nu necesită tratament chirurgical, ci pot fi tratate conservator (fără intervenție chirurgicală). Gama completă de metode de kinetoterapie și fizioterapie este foarte largă.
Kinetoterapia include tratamente bazate pe energii naturale (de exemplu, apă, aer, mișcare). Tratamente de kinetoterapie mai cunoscute:
- gimnastică medicală
- balneoterapie (spa, apă termală)
- masaj terapeutic
Fizioterapia este un grup mai restrâns din cadrul kinetoterapiei, în cadrul căreia se utilizează o anumită formă de energie mecanică sau artificială în cadrul terapiilor. Unele metode de fizioterapie sunt:
- terapia cu unde de șoc
- terapie cu ultrasunete
- tratamente prin stimulare electrică și alte tratamente electrice
Medicamente analgezice și relaxante musculare pentru hernia de disc
Primul pas în administrarea unui tratament conservator este, de obicei, medicația. În practica de zi cu zi, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sunt cel mai frecvent utilizate, în funcție de produsul care are cel mai mare efect analgezic pentru fiecare pacient în parte. Răspunsul terapeutic la fiecare medicament variază de la individ la individ, astfel încât nu există un singur medicament, „panaceu universal”. Unele recomandări sugerează că 1 săptămână (altele sugerează 4 săptămâni) este de obicei suficientă pentru a judeca dacă un anumit medicament este eficient, iar efectele secundare apar de obicei în acest interval de timp. Pentru informații privind reacțiile adverse, consultați prospectele. Preparatele pentru relaxarea mușchilor pot reduce durerea cauzată de spasmele musculare.
Este important ca orice alegere sau schimbare de medicament să se facă pe baza unei indicații medicale. Medicamentele prescrise de un medic trebuie administrate zilnic pentru a se asigura că au un efect de lungă durată. În cazul în care apar efecte secundare în timpul administrării oricăruia dintre medicamente, acesta trebuie schimbat cu un alt medicament cu o substanță activă diferită. Alte tratamente conservatoare (nechirurgicale) pot fi necesare dacă durerea nu dispare sau se diminuează doar într-o mică măsură după 2-4 săptămâni.
Kinetoterapie, gimnastică pentru coloana vertebrală
Exercițiile terapeutice joacă un rol important atât în prevenirea, cât și în tratamentul herniilor spinale. Kinetoterapia preventivă ajută la corectarea deformărilor posturale, la exersarea mușchilor trunchiului și la creșterea amplitudinii de mișcare a trunchiului. Kinetoterapia este eficientă chiar și în cazul în care pacienții prezintă deja simptome. Exercițiile efectuate în mod regulat reduc spasmele musculare și ajută la restabilirea forței musculare, a rezistenței și a mobilității corespunzătoare.
Unul dintre cele mai comune tipuri de exerciții terapeutice este metoda McKenzie. Pacientul participă în mod activ la terapie, își poate controla durerea cu ajutorul exercițiilor și are posibilitatea de a efectua exercițiile la domiciliu. Deși o singură ședință de kinetoterapie poate reduce durerea, pentru un efect de durată este necesară efectuarea unor exerciții de kinetoterapie regulate de 2-3 ori pe săptămână, iar exercițiile la domiciliu contribuie, de asemenea, la recuperarea completă.
Masaj terapeutic
Organismul uman încearcă să asigure și stabilitatea internă a coloanei vertebrale, care este perturbată de uzură, cu ajutorul elementelor musculare care se desfășoară de-a lungul coloanei vertebrale și conectează vertebrele din exterior. Tensiunea musculară persistentă poate provoca spasme musculare. Masajul terapeutic poate reduce spasmele musculare și are un efect de relaxare musculară. Este necesar să se testeze individual dacă masajul terapeutic are un efect pozitiv. Dacă este benefic, poate fi utilizat pe termen lung.
Balneoterapie, tratament balnear
Balneoterapia este un termen generic pentru tratamentele din cadrul unui centru balnear. În cadrul exercițiilor de mișcare pe uscat, gravitația, precum și rezistența externă, influențează munca musculară necesară pentru a se mișca și forța necesară pentru a efectua exercițiul. Exercițiile efectuate în apă necesită o forță gravitațională mult mai mică, iar adâncimea potrivită a apei susține corpul din toate direcțiile, astfel încât riscul de cădere este mult mai mic decât în cazul exercițiilor efectuate pe uscat. Prin variația temperaturii apei, reacțiile inflamatorii locale pot fi influențate în mod favorabil. Viteza cu care se dezvoltă efectul analgezic variază de la o persoană la alta. Unii pacienți raportează un efect benefic după doar câteva ședințe, dar este necesară o serie de tratamente pentru a obține un efect terapeutic de durată. CAS subvenționează 12 zile de tratament pe an, cu un sejur de tratament de 16 zile.
Pacienții pot beneficia de următoarele tratamente într-un centru balnear:
- Baie cu greutăți destinată bărbaților și femeilor
- Baie carbogazoasă
- Hidromasaj subacvatic
- Masaj terapeutic medical
- Împachetare cu nămol
- Camere de sare
- Gimnastică terapeutică subacvatică
- Tratament curativ cu apă potabilă
- Alte tratamente de fizioterapie
Ungaria este bogată în izvoare termale, ceea ce atrage numeroase persoane din străinătate care doresc să se vindece. Apele termale sunt definite ca ape minerale care izvorăsc din sol, au o temperatură specifică mai crescută (>30 grade Celsius) și au un conținut de minerale de peste 1000 mg de minerale solide pe litru. Clasificarea apelor medicinale variază foarte mult în funcție de conținutul lor mineral și de proprietățile chimice. Băile în ape medicinale sunt în general benefice pentru afecțiunile reumatice și sunt preferate de pacienții mai în vârstă.
Alte opțiuni de tratament mai puțin invazive a herniilor
Metodele de tratament mai puțin invazive reprezintă o tranziție între opțiunile de tratament conservator (nechirurgical) și cele chirurgicale (invazive). Denumirea de „mai puțin invazive” vine de la faptul că nu provoacă același grad de deteriorare a țesuturilor ca o intervenție chirurgicală clasică, de exemplu. Cu toate acestea, în termeni oficiali, ele implică întreruperea integrității corpului (de exemplu, perforarea prin piele), ceea ce le face mai invazive decât tratamentele conservatoare. Acestea pot fi utilizate pentru a reduce simptomele, cu durate și grade diferite de reducere, și există o gamă largă de răspunsuri individuale la aceste tratamente.
Utilizarea tratamentelor de blocaj poate fi încercată în cazurile în care există dovezi clare de uzură și inflamație a articulațiilor lombare sau în cazul în care tabloul clinic este dominat de durere radiculară radiantă, de obicei din cauza inflamației rădăcinii nervoase (radiculită). Injecția administrată la nivel local conține agenți analgezici și antiinflamatori pentru a obține efectul dorit.
Tratamentul de termocoagulare cu radiofrecvență poate fi utilizat în cazurile în care durerea este cauzată în principal de uzura articulațiilor mici. Capsula articulației conține terminații nervoase sensibile, care detectează durerea rezultată în urma uzurii (frecare a suprafețelor articulare, hiperextensiune a ligamentelor). Efectul analgezic dorit se obține prin uciderea selectivă a nervilor senzoriali. Tratamentul este utilizat doar în cazurile în care diagnosticul și zona dureroasă sunt clare.
Intervențiile endoscopice oferă noi posibilități pentru tratamentul herniilor spinale. Inciziile mai mici ale pielii duc la rezultate estetice mai bune și la mai puține leziuni tisulare, astfel încât vindecarea este mai rapidă. Cu toate acestea, procedura necesită o cunoaștere temeinică a instrumentelor și o competență în tehnica endoscopică.
În ce situații trebuie administrat tratamentul chirurgical pentru hernia de disc?
Pentru a stabili indicația pentru o intervenție chirurgicală, analizează mai mulți factori. De obicei, medicul va recomanda o intervenție chirurgicală planificată și rezervată dacă:
- Există un istoric îndelungat de simptome de paralizie musculară a membrelor inferioare sau superioare asociate cu hernia.
- O hernie de disc cu dureri severe, care exercită presiune asupra unei singure rădăcini nervoase, atunci când tratamentul conservator profesional administrat în timp util este ineficient.
- Pacientul este limitat în activitate și se află în imposibilitatea de a lucra din cauza durerii.
În contextul celor de mai sus, intervenția chirurgicală la nivelul coloanei vertebrale devine urgentă și trebuie efectuată cât mai curând posibil dacă
- Se manifestă simptome ale unei noi paralizii musculare la nivelul membrelor inferioare și/sau superioare.
- Se manifestă tulburări vegetative (urinare, de defecare) nou apărute.
Ce se întâmplă în timpul unei operații de hernie de disc lombară?
Dintre opțiunile chirurgicale, vom descrie în continuare procedura de intervenție chirurgicală privind coloana vertebrală lombară, deoarece este cea mai frecventă procedură neurochirurgicală efectuată.
La sosirea în sala de operație, pacientul este întâmpinat de anestezist și de asistentul său care, după un scurt interviu și o reverificare a rezultatelor, încep anestezia. După ce pacientul este anesteziat și i se asigură respirația artificială (trebuie asigurată o respirație adecvată în timpul anesteziei), pacientul este întors în poziția decubit ventral. Chirurgul identifică nivelul care urmează să fie operat cu ajutorul aparatului de radiografie, iar după spălarea chirurgicală, spatele pacientului este, de asemenea, șters cu dezinfectant.
Locul intervenției chirurgicale se izolează cu foi sterile și se efectuează o incizie a pielii. Sub stratul de piele, el identifică stratul de fascie (un strat strâns, fibros, albicios) al mușchilor spatelui sub stratul de grăsime, care variază de la individ la individ. Sub fascie se află mușchii care se întind de-a lungul coloanei vertebrale, pe care chirurgul trebuie să le țină cu ajutorul unor exploratoare speciale pentru a putea vedea arcul vertebral. Prin forarea părții inferioare a arcului vertebral și îndepărtarea ligamentelor care se întind între arcurile vertebrale, chirurgul creează o fereastră chirurgicală și intră în canalul vertebral. Odată pătruns în interiorul canalului spinal, formațiunile nervoase sunt identificate și ușor reținute, bucata de hernie proeminentă sau ruptă este îndepărtată, iar nervii sunt eliberați de presiune. Chirurgul îndepărtează de asemenea orice bucățică suplimentară de disc degenerat (uzat) rămasă între vertebre, pentru a reduce șansele de recidivă a herniei în viitor. După ce se tratează eventualele hemoragii, rana se închide în straturi (fascia, stratul subcutanat și, în final, pielea).
În cazul operației de hernie de disc lombară, discul îndepărtat din spațiul discului intervertebral nu este înlocuit cu un distanțier, conform practicii naționale, deoarece mușchii adiacenți segmentului lombar al coloanei vertebrale asigură coloanei vertebrale o stabilitate externă suficientă și, în timp, spațiul discului intervertebral se îngustează și se auto-stabilizează.
După finalizarea intervenției, pacientul este întors pe spate și se trezește din anestezie. După monitorizarea temporară, pacientul va fi readus în secție, fiind transportat de asistenții chirurgicali sau de personalul auxiliar.
După operație
După o operație fără complicații, în următoarea zi sau după două zile, pacientul este ajutat de un kinetoterapeut să se ridice în picioare. În funcție de practica fiecărui spital și de starea pacientului, durata de spitalizare este de 3-5 zile. Firele de sutură sunt îndepărtate în termen de o săptămână de la externare. Pacientul trebuie să stea la domiciliu între 1,5 și 3 luni după operație, acest interval de timp reprezentând perioada de recuperare, iar pacientul trebuie să urmeze instrucțiunile date de medic!
Dacă aveți întrebări suplimentare despre tratamentul herniei, puteți citi mai multe făcând clic pe titlurile articolelor de mai jos: